Imaginează-ți că trebuie să alegi o procedură pentru un proiect. Datele disponibile indică faptul că procedura actuală are un risc mai mare de a produce întârzieri decât o alternativă nouă.
Totuși, schimbarea te neliniștește: „Dacă aleg varianta nouă și ceva merge prost, va fi din cauza deciziei mele”. Păstrarea procedurii pare mai ușor de acceptat, chiar dacă ai motive să te aștepți la un rezultat mai slab.
Atenția ta s-a concentrat asupra responsabilității de a interveni. Consecințele neintervenției au rămas în plan secund.
Ce se întâmplă în mintea ta
Biasul omisiunii descrie preferința pentru un prejudiciu rezultat din omisiune în locul unui prejudiciu egal sau mai mic rezultat din acțiune.
În cercetarea lui Spranca, Minsk și Baron, participanții au evaluat uneori omisiunile dăunătoare ca fiind mai puțin imorale sau ca reprezentând decizii mai puțin rele decât acțiunile cu intenții, motive și consecințe comparabile. Diferența era asociată și cu percepția că omisiunile nu produc rezultatul în același fel.
Unde îl mai poți întâlni
- Într-o echipă: preferi să lași o eroare cunoscută necorectată, deoarece te temi mai mult de o greșeală făcută intervenind.
- În relații: amâni o conversație necesară, evaluând mai ales disconfortul pe care l-ai provoca deschizând subiectul.
- În administrarea unui proiect: păstrezi o procedură problematică pentru a evita responsabilitatea schimbării.
- În judecarea altora: consideri automat mai puțin gravă neintervenția, fără să verifici ce știa și ce putea face persoana.
Aceste situații pot avea și alte explicații, precum incertitudinea, lipsa autorității sau costurile reale ale intervenției.
Ce știm din cercetare
Baron și Ritov au examinat ulterior atât biasul omisiunii, cât și explicațiile alternative și diferențele individuale. Au găsit dovezi pentru preferința omisiunii, dar și participanți care manifestau tendința opusă, favorizând acțiunea.
Rezultatele lor sugerau că distincția dintre cauzalitatea directă și indirectă era importantă. Prin urmare, fenomenul nu se reduce la simplul fapt de a te mișca sau de a rămâne pasiv.
Este mai bine să intervii de fiecare dată?
O intervenție poate fi inutilă, riscantă sau în afara competenței tale. Așteptarea poate fi o alegere justificată, dacă include monitorizarea situației și criterii clare pentru reconsiderare.
Nici evaluarea morală nu depinde exclusiv de rezultat: intențiile, obligațiile și posibilitatea reală de a interveni pot conta. Capcana apare când inacțiunea primește automat un avantaj, înaintea comparației.
Ce poți încerca
- Notează consecințele posibile ale ambelor variante.
- Include riscurile și costurile neintervenției.
- Verifică ce informații îți lipsesc pentru alegere.
- Dacă decizi să aștepți, stabilește când vei reevalua situația.
- Separă teama de a fi învinuit de evaluarea consecințelor.
O întrebare de luat cu tine
Aș prefera în continuare să nu intervin dacă aș evalua la fel de atent consecințele ambelor variante?
Denumire și contexte
- Concept
- Biasul omisiunii
- Termen în engleză
- Omission bias
- Alte domenii
- Relații și comunicare; Muncă și învățare
- Concepte conexe
- Biasul de status quo; Aversiunea față de regret; Biasul rezultatului
Surse
- Spranca, M., Minsk, E., & Baron, J. (1991). Omission and commission in judgment and choice. Journal of Experimental Social Psychology, 27(1), 76–105. DOI
- Baron, J., & Ritov, I. (2004). Omission bias, individual differences, and normality. Organizational Behavior and Human Decision Processes, 94(2), 74–85. DOI